duminică, 14 martie 2010

Weekend Booktastic :D

Ieri am fost la targul Mega Kilipirim organizat la Sala Dalles pentru a-mi cumpara si a vedea cartiile noi aparute. Am vazut unele din editurile mele preferate: Nemira, Corint Junior si Tritonic dar imi pare rau ca nu am vazut si editura Rao deoarece imi doream foarte mult sa-mi cumpar Percy Jackson şi Olimpienii: HOŢUL FULGERULUI (care imi pare destul de interesanta ^_^ ).
Insa nu-i nimic, mi-am cumparat alte carti super pe care abia astept sa le citesc:



1. Parfumul vaduvei negre de Oana Stoica-Mujea




2. Cimitirul animalelor de Stephen King



"Dorinta de a insela moartea este ciudata si extrem de serioasa in acelasi timp. Multi cred ca viata incepe de abia dupa intrarea in Imparatia Domnului. Si probabil ca pentru ei asa si este. Atunci, de ce sa-ti pui problema sa aduci pe cineva inapoi? Altii se intreaba la fel de serios ce este dincolo. Si daca exista un "dupa moarte". Oricum, atunci cand esti confruntat cu moartea unei fiinte dragi, vrei, la randul tau, sa infrunti moartea, sa o pacalesti. Ai fi insa in stare sa faci tot ceea ce face Louis Creed? Sunt sigur ca da, iar acest lucru ma inspaimanta..." Stephen King



3. Necunoscuta din congelator de Rodica Ojog-Brasoveanu



Ultimul roman scris de Rodica Ojog Brasoveanu.

...de ce prefera SINISTRUL (în lipsa oricaror indicii de identitate) sa-si desfasoare partitura în imobilul cu pricina, de ce alesese exact acest moment ca sa se debaraseze de cadavru si, iarasi, de ce o facea în rate? Dar daca ar fi avut si raspunsurile, ar fi însemnat ca dosarul e rezolvat...


Desi veti întâlni toate ingredientele unui roman politist captivant, de calitate, care va va tine în suspans pâna la finalul cartii, nu se poate sa nu remarcati si modul în care se deruleaza destinul personajelor, oameni ai zilelor noastre, cu problemele lor cotidiene, cu zbaterile, nereusitele sau împlinirile lor. Este, daca vreti, un argument în favoarea afirmatiei ca romanul politist nu este niciodata un gen minor, mai ales atunci când iscusinta penitei îl ancoreaza abil în atmosfera si în realitatile epocii.



4. Vacanta lui Maigret de Georges Simenon



Al 41-lea volum din seria Maigret

Abia ajunsa in vacanta la Sables d'Olonne alaturi de sotul ei, doamna Maigret trebuie sa se opereze de apendicita. La clinica unde o viziteaza, comisarului i se strecoara in buzunar un bilet cu urmatoarele cuvinte: "Va rog, cereti s-o vedeti pe bolnava din rezerva 15”. A doua zi, Hélène Godreau, tinara din rezerva 15, este ucisa cu brutalitate. Cumnatul acesteia, doctorul Bellamy, e unul dintre jucatorii de bridge cu care Maigret se intilneste in fiecare dupa-amiaza la o cafenea din oras; si tot el s-a aflat la volanul masinii din care a cazut Helene Godreau cu doua zile mai inainte. Pentru a-si satisface curiozitatea, Maigret se implica in ancheta. Cum a avut loc accidentul? Cine este ucigasul? Care este mobilul crimei?